bătând din aripi bleu,
pier clipele de-acuma
ca tu să fii mereu,
asemănând c-o rază
adusă de fereşti,
cum ieri ai fost frumoasă
la fel şi azi de eşti.
Repetrecând prin viaţa
acestei vieţi de foc
visarea şi dulceaţa
pieritului noroc-
un leagăn îndurării
din suflet în priviri,
în nilurile mării
înalte străluciri
ce-nchid ca moartea ochii
de somnul cel mai greu,
te depărtez... m-apropii
orbit de tine eu...
Octavian Clement
