Albastru pescarus ma cheama,
Simt o durere ca nu pot sa-l ajung,
Desi tot sufletul ma-ndeamna.
As vrea sa zbor,cand fluturii se nasc
Luminii dandu-i forme de culoare,
Robia lantului in care zac
S-arunce-n jur miresme ca de floare.
As vrea sa simt lumina dimprejur
Sa zbor nemarginit spre cer,
A vietii pasari de azur
Sa urce-naltul cat mai sper.
E vis acesta ? ... nu pot spune ...
Nu m-am trezit si poate nici nu vreau,
Plutesc deasupra clipelor nebune
Ce-n derularea lor amara ma orbesc.
Te-ai ratacit ! De ratacirea e un scop in sine
Mi-au dat raspunsul pasari ce zburau,
Imensul cer iar norilor revine
Oprind in ei lumini ce coborau.
Cand obosit m-aplec peste ruine,
Acelasi inceput imi pare greu,
Tu pescarus al zilelor senine
De ce nu-mi poti zbura mereu ?
L-am intrebat, si nu vrea sa-mi raspunda,
Din nou am sa astept sa plece norii,
Si-l voi urma sau poate-l voi visa din umbra,
Pe-albastrul pescarus ce va aduce zorii.
Autor: Nichita Stanescu
