15 IAN 2012-Iubire și aducere aminte de Eminescu

Lethe

Lethe

E-o apă atât de lină
Şi-atât de tristă este
În palida sticlire
A stelelor aceste.

O apă fără unde,
Adâncă şi amară,
Pe care se oglindă
Lacteea Cale rară.

Şi râul se desparte
În braţe de ether,
Oglindă de departe
A Căii de pe cer.

Şi stelele adânci
Şi chipul lor himeric
Curg veşnice prin lunci
Albastre de-ntuneric.

În pace luminând
Trec apele sihastre,
Cu dorurile noastre
Se duc etern plângând.

Las’ mantia ta lină
Pe mal, iubita mea,
O mantie mai lină
În floarea-i de lumină
Ne va înfăşura.

Şi steaua la zenit
Pe faţă ni se culce,
Doinească nesfârşit
Al apelor grai dulce.

În unde lor cea rece,
Ca cei ce-n ape pier,
În unde lor vom trece
Cu ochii înspre cer.

Şi la urechea ta
Şopti’vor mii de stele,
Încet vom luneca
Înfioraţi prin ele.

Pe când pe malul trist
Va hohoti de jale
Adâncul ametist
Al florilor din cale.

Ci vino-n apă, vin,
E nesfârşit de lină,
Pe chipu-i opalin
Tenebrele se-nclină.

Încet von rătăci
Alături tu şi eu
În apele pustii
Călătorind mereu,

Călătorind în ceaţă
În trist’ Lacteea turmă,
Cu stelele în faţă,
Cu stelele în urmă.

Ne vom topi curând
În ale apei plete,
Ne-am despleti curgând
În nesfârşitul Lethe.

Şi vom visa mereu
Acelaş alb abis
În care tu şi eu
Vom fi un singur vis.

Dan Botta

Cântul ştimelor mării

Cântul ştimelor mării

În apele noastre
Dorm stele albastre,
Dorm linişti albastre.
Ci vino, ci vino,
Şi fruntea-ţi închin-o,
În pajiştea lină,
În floarea senină,
A apei lumină.
Ci vino,-ntre stânci
Dorm stele adânci,
Dorm patimi adânci,
Ci vino să plângi,
Să plângi,
Să te frângi,
Să dormi sub reci maluri,
În foşnet de valuri,
În zvon de cavaluri.

Ci vino, ci vino,
Inima-ţi închin-o,
Patima-ţi închin-o,
Aici gândul moare,
Inima nu doare,
Lacrima nu doare.
Aici toate cântă,
Cântă şi mă-ncântă,
Toate se alină,
În floarea senină
A apei lumină.

Dan Botta

El este...

El este...

El este, este glasul lui,
Şi am ieşit în poartă;
Era doar vântul ce hai-hui
Ducea o frunză moartă.

El este, este pasul lui,
Şi-am pus urechea la pământ;
Era doar viersul râului
Scandat de asprul vânt.

El este, este mâna lui
Ce-mi bate în fereastră;
Pe cerul trist ca faţa lui
Mijea o stea albastră.

El este, e statura lui
Înaltă-n zarea dintre ulmi;
Doar fumul serii albăstrui
Se despletea pe culmi.

Dan Botta 

Joc de-alint

Joc de-alint

De tu doreşti, eu te doresc
Să mi te-alinţi când te alint,
Privirea dulce să-ţi privesc
Şi-n sentimente să te simt.

De te doresc
Să mi te-alinţi
Eu te privesc
Iar tu mă simţi.

Cu mângâieri te-oi mângâia
Sedusă fiind o să te duci
Plutind spre visul ce-om visa
O să m-arunc, o să te-arunci.

Cu mângâiere
Te seduc
Către visare
Te arunc.

Şi te încânt cu un descânt
De cântec ce-n surdină-l cânt
Dezgândurând din al meu gând
Cuvinte ce ţi le cuvânt.

Descânt
De cânt
În gând
Cuvânt.

poezie de Eugen Lovin

EU NU VĂD,IAR TU,N-AUZI...

EU NU VĂD,IAR TU,N-AUZI...

De undeva, din zarea-albastră
Un gând hoinar şi obosit
Mi s-a prelins lângă fereastră
Şi într-o lacrimă-a murit...

A stat acolo, amintire,
A ceea ce a vrut să fie...
Dar eu, ne-având de dânsul ştire
Nu i-am simţit căldura vie...

A stat acolo, pân-aseară
Când gândul mi-am trimis hai-hui..
Era târziu şi era vară...
Şi...n-aveam gându-mi, cui să spui...?!

Şi-n noapte, îmi vedeam visarea
Gătită-n strai de adevăr,
Iar gându-mi, îşi scria cântarea
Pe flori de nufăr şi de măr...

Visam, gândeam şi stam uitată
Şi drumul gândului vegheam...
Când, l-am zărit infrigurată,
Izbindu-se de al tău geam...!

Dar geamul tău, era-ncuiat!
Să-ţi intre-n casă, n-a putut
Şi s-a topit înlăcrimat...
Puteai să-l vezi, dar...n-ai ştiut...!

În casă, m-am întors cernită
Plângându-mi gândul ce-a murit...
Lângă fereastră, stam mâhnită
Şi-o lacrimă, mi-am rătăcit

Pe umbra gândului din zare
Care-a murit la geamul meu...
Iar amintirea lui mă doare
C-a plâns, aşa cum plâng şi eu...

.....Iar tu, la rândul tău vei plânge
Gândirea-ţi ne-nţeleasă când
Lumina ei, în van s-o stinge
Şi-oi sta şi tu, la geam, plângând...

Distraţi, şi prea grăbiţi suntem
Iar gândul nostru, dor pribeag,
E ars de-un păcătos blestem!
Şi ne-nţeles, ne moare-n prag...

Şi-apoi, ne plângem părăsirea
Nefericiţi, dar foarte surzi...!
Cerşim un gând! Cerşim iubirea....!
Dar...eu nu văd, iar tu n-auzi...

Lucia Secoșanu