Varianta albastră

Ai aşteptat vreodată-n gară

Un tren albastru să te sui?

Ştii? Trenul, vis al tuturora,

Nu poate fi al nimănui.

Ai aşteptat vreodată-n gară,

Sub cer senin şi însorit,

Când doar marfarul prăfuit,

Trecea gemând grăbit ?

Ai aşteptat vreodată-n gară,

În frig şi ploaie ,zgribulit,

Un tren să vină în sfârşit

Ce-n veci nu a venit?

Tu, umbră pe peronul gării,

Împovărat şi obosit,

Sorbind  paharul aşteptării,

Cu gust  de infinit?

Ai aşteptat vreodată-n gară ?

 Valentin Boeru

Ah, palidele umbre pe albele perdele

Ah, palidele umbre pe albele perdele:
Icoane de madone uitate-n mănăstiri,
Parfumuri adormite în file de psaltiri,
Ce trist le port în suflet în nopţi adânci şi grele!

Acorduri murmurate de negre pianine
Atinse-ncet şi dulce de mâini ce-au tresărit,
Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit,
Sunt lacrimi neştiute-n tainice suspine.

O mână diafană ce lunecă pe clape
Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt
E tot minunea veche mai sus de orice cânt,
Iar ochii par o mare de-adânci şi triste ape.

Şi lampa ce veghează! Albastra ei lumină
Căzând pe frunţi plecate sub caldul vis tăcut
Vesteşte vechea pace senină din trecut
Ca ruga ce se-nalţă în seri de lună plină.

Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură
Din cerul greu ca plumbul se cerne amorţiu
Iar noaptea e ca moartea pe sufletul pustiu
Şi eu mă duc ‘nainte pierdut în ceaţa sură.

Ștefan Petică